Incapacitatea bruscă de a urina, însoțită de presiune sau durere intensă sub ombilic, nu este o problemă care trebuie urmărită acasă. Retenția urinară acută reprezintă o urgență urologică: vezica se umple, dar evacuarea urinei devine imposibilă sau foarte redusă. Drenajul realizat corect poate calma rapid durerea și, mai ales, poate preveni complicațiile produse de supradistensia vezicală, infecție sau afectarea funcției renale.
Această situație apare mai frecvent la bărbați, în special odată cu înaintarea în vârstă și în contextul unei prostate mărite. Totuși, poate afecta femei, pacienți tineri, persoane cu afecțiuni neurologice ori pacienți aflați după intervenții chirurgicale. Cauza trebuie identificată riguros, deoarece simpla golire a vezicii rezolvă episodul acut, nu neapărat și mecanismul care l-a produs.
Cum se manifestă retenția urinară acută
Tabloul este de obicei evident: pacientul simte nevoia puternică de a urina, încearcă repetat, dar nu elimină urină sau elimină doar câteva picături. În partea inferioară a abdomenului poate apărea o senzație de tensiune, balonare sau durere care crește progresiv. Uneori, vezica destinsă poate fi palpată de medic deasupra pubisului.
Nu toate prezentările sunt spectaculoase. La persoanele vârstnice, cu diabet, neuropatie sau afecțiuni ale măduvei spinării, sensibilitatea poate fi diminuată. Retenția se poate manifesta prin agitație, greață, disconfort abdominal neprecizat, incontinență prin prea-plin sau agravarea bruscă a funcției renale la analize. Pierderea involuntară de urină nu exclude retenția: o vezică foarte plină poate elimina cantități mici prin revărsare.
Anuria - absența aproape completă a producerii de urină - trebuie diferențiată de retenție. În retenție, rinichii produc urină, dar evacuarea din vezică este blocată. În anurie, problema poate fi situată la nivel renal sau pe ambele căi urinare superioare. Examinarea clinică, ecografia și evaluarea rapidă a contextului stabilesc diferența.
Cauze frecvente și situații cu risc crescut
La bărbat, hiperplazia benignă de prostată este una dintre cele mai frecvente cauze. Prostata mărită îngustează progresiv uretra, iar un factor aparent minor - consumul de alcool, constipația, o infecție, frigul, imobilizarea sau un medicament - poate transforma o obstrucție parțială într-un blocaj complet. Mai rar, o tumoră de prostată, o strictură uretrală, un calcul blocat în uretră sau un cheag de sânge pot împiedica eliminarea urinei.
Retenția poate surveni și după intervenții chirurgicale, inclusiv după anestezie rahidiană sau generală. Durerea, imobilizarea, administrarea de opioide și perfuziile pot contribui la apariția ei. În aceste situații, monitorizarea diurezei și a golirii vezicale face parte din îngrijirea postoperatorie atentă.
La femei, cauzele includ prolapsul organelor pelvine, formațiuni pelvine, stricturi uretrale, infecții severe, constipație importantă sau modificări apărute după anumite intervenții ginecologice. Sarcina și perioada postpartum necesită o apreciere particulară, deoarece mecanismele pot fi multiple, iar întârzierea drenajului nu este justificată.
Afecțiunile neurologice sunt un capitol distinct. Scleroza multiplă, boala Parkinson, accidentul vascular cerebral, leziunile medulare, diabetul cu neuropatie autonomă și unele intervenții pelvine pot altera coordonarea dintre vezică și sfincter. În aceste cazuri, retenția poate fi recurentă sau cronică și necesită un plan individualizat, nu doar rezolvarea fiecărui episod separat.
Anumite medicamente pot favoriza blocajul urinar, mai ales la pacienții cu obstrucție preexistentă. Printre acestea se află unele decongestionante nazale, antihistaminice, antidepresive, anticolinergice, antipsihotice și analgezice opioide. Tratamentul nu trebuie întrerupt din proprie inițiativă, dar medicația curentă trebuie comunicată integral medicului care evaluează episodul.
Ce trebuie făcut imediat
Un pacient care nu poate urina și prezintă durere sau tensiune suprapubiană trebuie evaluat fără întârziere într-un serviciu de urgență sau de urologie. Dacă se asociază febră, frisoane, stare generală alterată, sânge în urină, vărsături, durere lombară intensă, slăbiciune la nivelul picioarelor sau amorțeală perineală, urgența este cu atât mai mare. Retenția apărută după un traumatism pelvin, după o intervenție urologică sau la un pacient cu transplant renal impune evaluare specializată promptă.
Nu este recomandată creșterea forțată a consumului de apă în încercarea de a provoca urinarea. Aceasta poate accentua durerea și distensia vezicală. De asemenea, pacientul nu trebuie să încerce introducerea unei sonde urinare acasă. Cateterizarea este o manevră medicală care trebuie efectuată în condiții de asepsie, cu alegerea adecvată a tipului și calibrului sondei.
Drenajul vezicii și evaluarea corectă
Primul obiectiv este evacuarea urinei prin cateterism uretral. În multe situații, introducerea atentă a unei sonde vezicale permite drenajul imediat și recoltarea unei probe de urină, dacă aceasta este necesară. La pacienții cu prostată voluminoasă, strictură uretrală, antecedente de chirurgie uretrală sau suspiciune de traumatism, cateterizarea poate fi dificilă și trebuie realizată de un urolog cu experiență.
Forțarea sondei poate produce traumatisme uretrale, sângerare și crearea unei căi false. Când accesul uretral nu este sigur sau nu este posibil, drenajul suprapubian poate reprezenta soluția adecvată. Această procedură se efectuează după aprecierea atentă a anatomiei, de regulă cu ghidaj ecografic în situațiile selecționate.
După drenaj, medicul urmărește volumul eliminat, aspectul urinei și răspunsul clinic. O vezică foarte distinsă poate necesita supraveghere, întrucât unii pacienți dezvoltă diureză postobstructivă - eliminarea unei cantități mari de urină după deblocare. Aceasta poate favoriza deshidratarea și dezechilibrele de sodiu sau potasiu, în special la persoanele cu afectare renală, obstrucție îndelungată sau stare generală fragilă.
Ecografia aparatului urinar poate confirma distensia vezicii, poate măsura reziduul postmicțional și poate evidenția dilatarea căilor urinare superioare. Analizele de sânge evaluează funcția renală și eventualele dezechilibre metabolice, iar analiza de urină sau urocultura sunt indicate atunci când există suspiciunea unei infecții.
Tratamentul după episodul acut depinde de cauză
Menținerea temporară a sondei poate fi necesară, dar durata nu este identică pentru toți pacienții. În retenția asociată hiperplaziei benigne de prostată, tratamentul medicamentos care relaxează musculatura de la nivelul prostatei și colului vezical poate crește șansa unei reluări a micțiunii după îndepărtarea controlată a sondei. Uneori, însă, obstrucția este importantă sau episoadele se repetă, iar tratamentul endoscopic sau chirurgical devine opțiunea responsabilă.
Dacă problema este o strictură uretrală, o piatră, un cheag intravezical sau o leziune tumorală, strategia este diferită și trebuie orientată de investigațiile urologice. Pentru pacienții cu disfuncție neurogenă a vezicii, planul poate include cateterism intermitent curat, tratament farmacologic, investigații urodinamice și monitorizare a rinichilor. Alegerea depinde de capacitatea vezicii, presiunile intravezicale, gradul de golire și riscul renal.
Un episod de retenție nu trebuie banalizat nici atunci când pacientul reușește ulterior să urineze. Jetul urinar slăbit, urinările frecvente în cantități mici, efortul la micțiune, senzația de golire incompletă și infecțiile urinare repetate pot semnala o obstrucție care evoluează de mai mult timp. Consultul urologic permite stabilirea cauzei și alegerea tratamentului înainte ca un nou episod să devină inevitabil.
În retenția urinară acută, rapiditatea drenajului trebuie însoțită de precizie diagnostică. O abordare urologică atentă nu se oprește la ameliorarea durerii, ci urmărește protejarea vezicii și a rinichilor, tratarea cauzei și reducerea riscului de recurență printr-un plan adaptat fiecărui pacient.
